Ministerul Comerțului din Turcia a impus condiții stricte la importurile de vehicule hibride plug-in din unele țări, inclusiv China, conform unui anunț apărut în Jurnalul Oficial, transmite Reuters.
Schimbarea ritmului de vânzare a automobilelor electrice a determinat aproape toate companiile europene să-și ajusteze planurile de electrificare. Volvo, unul dintre cei mai îndrăzneți producători în privința tranziției la propulsia exclusiv electrică, a decis să acorde o atenție mai mare mașinilor hibrid, care se vând din ce în ce mai bine în ultimul an.
Criticate de unele organizații de protecție a mediului, mașinile plug-in hybrid au revenit în atenția publicului în ultimul an, după ce vehiculele cu propulsie electrică au intrat într-un con de umbră. Șoferii au preferat combinația combustie – baterie cu asigurarea încărcării la priză, pentru a le satisface anxietatea de autonomie. Dar datele oficiale analizate de Profit.ro arată că valorile de pe hârtie nu se potrivesc deloc cu cele din viața reală.
Brandul Lync & Co al grupului chinez Geely își extinde prezența în Europa prin deschiderea în Europa de Est a primei rețele de distribuție în România și Grecia. Alte 10 piețe din regiune vor avea ulterior reprezentanțe ale mărcii, prin intermediul unui partener unic, cu care chinezii au semnat deja contractul de distribuție.
Vânzările de automobile electrificate au crescut și în 2021, micșorând și mai mult ponderea automobilelor alimentate cu benzină și diesel, pe fondul scăderii livrărilor de automobile în plină criză a semiconductorilor. Potrivit statisticilor ACEA, mașinile hibride au depășit pentru prima dată mașinile diesel, dar cel mai important este că vehiculele cu propulsii alternative (electric, hibrid sau cu gaze) au depășit vehiculele tradiționale cu benzină.
Suzuki a lansat modelul Across, un SUV echipat cu propulsie plug-in hibrid dezvoltat de Toyota, în cadrul parteneriatului anunțat anterior de cele două companii.
Continental, companie care livrează constructorilor auto componente importante pentru grupurile motopropulsoare, vrea să introducă sistemul hibrid pe 48 de volți și la automobilele mici, noua generație fiind mai eficientă și permițând rularea exclusiv electrică.
În 2017 erau înmatriculate în Uniunea Europeană 262 milioane de mașini iar aproximativ două milioane (0,8%) din acestea erau vehicule electrice sau hibride care pot fi acționate în combinație cu un motor pe benzină sau pe motorină, arată datele publicate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Primăria Capitalei vrea să cumpere 100 de troleibuze autonome și 130 de autobuze hibride, toate noi, valoarea totală a investiției, cu tot cu TVA, fiind estimată la aproape 488 milioane lei, din care circa 70% (340 milioane lei) ar putea proveni de la Fondul de Mediu administrat de ministerul de resort.
Românii au cumpărat, în primele opt luni ale anului, 571 de mașini hibride și electrice 100%, volum dublu față de aceeași perioadă din 2015, relevă statistica Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA).
Vânzările de autovehicule electrice și hibride noi în România au ajuns, în primele nouă luni din acest an, la 332 de unități, în creștere cu 111% față de aceeași perioadă din 2014, reiese din statistica Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).
De la World Wide Web și până la imprimanta 3D, iată câteva dintre cele mai relevante inovații tehnologice din 1990 și până în prezent